dupa o zi de duminica in care am fost in parc, am dus baba la socializare, am mancat la locsorul nostru cu aer parizian asezat fix in centrul bucurestiului asta mizer, am ajuns home si am hibernat toata ziua. O zi fara stiri, o zi fara conflicte, o zi fara discutii, fara scaunul ala imposibil de la birou care mi-a facut praf spatele. O zi cu noi si "baba". pe seara a venit si almodovar cu Hable con ella. L-am revazut pentru a nu stiu cata oara pe cultural. am castigat o zi mega linistita. Am pierdut omul perna al lui afrim la Odeon si pe mazilu in simfonia fantastică a lui gigi caciuleanu. La multi ani mihailor si -elelor si gabrielilor.

Vorbeam cu un prieten zilele trecute. Imi spunea de cineva care dupa ce a avut un eveniment neplacut in familie s-a resemnat si a ales varianta cea mai nefericita: sa isi planga de mila si sa nu faca nimic sa treaca de starea asta. Omul sta in casa, nu face nimic, s-a izolat de tot. Nu am de ce sa judec oamenii care aleg varianta asta. Fiecare face ce vrea. Insa drumul are un singur sens: inainte.

E sens unic. Nu e cale de intors. Daca privesti inapoi raman pe loc. Toti ce faci de aici inainte depinde de tine. E fix treaba ta. E usor sa spui pas, sa nu mai vrei sa joci, sa ti iei jucariile si sa pleci, e simplu si in acelasi timp poate firesc si normal pentu unii. Poti sa adopti atitudinea “de ce tocmai eu? De ce mi s-a intamplat mie? De ce eu? Cu ce am gresit?”.

Nu sunt cel mai bun exemplu pentru a vorbi despre legatura dintre om si divinitate. Si eu mi-am pus intrebarile astea si eu am crezut ca nu e correct. Ca numai mie mi se intampla si ca toti sunt ok. Si am gresit. Dar m-am trezit repede si am acceptat jocul. E fix jocul meu cu viata. Singura chestie nasola e ca viata face regulile. Iar eu trebuie sa joc, nu ma intreaba nimeni daca imi convin regulile, e ca si atunci cand eram pusti si eram acceptat la un joc de copii mai mari decat mine. Nu mai puneam conditii, jucam fara sa spun nimic. Eram prea mic sa face u regulile. Si asa e si cu viata. Ea faca cartile.

Fiecare isi duce crucea, fiecare om in viata o sa loveasca de incercari, fiecare are parte de suturi in cur. Fiecare o sa primeasca un pumn in dinti si o sa cada imediat la pamant. Ce faci in situatia asta? Exista doua variante:

Negi existenta divinitatii, te lepezi de tot, iti pui intrebari, incerci sa raspunzi, iti plangi de mila, logic ca te intrebi de ce tocmai eu, renunti la tot si te duci in cap. Fara parasuta, direct in jos, zbor planat, vant bun, final asteptat, dorit, invocat dar prost. Te lovesti de beton si lasi o mare pata de sange.

Si mai e o varianta: sa iti pui cateva intrebari, pentru ca asta e logic, sa te scuturi de toate gandurile negative, sa te lepezi de tot ce e rau, sa ti musti tare buza de jos, sa tragi un urlet puternic, plangi, sa te descarci, sa scoti tot din tine si sa mergi mai departe. Asa ranit, indurerat, bolnav, slabit, aporape fara suflare, in genunchi, sa mergi mai departe sa musti din tot, sa te regenerezi din mers, sa vezi cum iti cad bucati de carne pe jos, sa intri cu tibiile in pamant si sa lasi urme de sange In urma dar sa ajungi la fantana de la universitate, sa te speli pe fata si sa mergi mai departe.



Ambele variante exista, ambele sunt viabile, pentru oricare din cele doua poti opta, ambele stau in picioare. Stiu oameni care au optat pentru prima si la fel de bine oameni care au incercat a doua varianta. Exista o singura dferenta: despre cei care au optat pentru prima varianta acum vorbesc la trecut

Myriad Creatures canta pe 13 noiembrie la The Ark. cei 4 membrii sunt din Londra dar s-au format la berlin in 2007. Myriad Creatures a fost gazda petrecerilor din seria Last One Ever, la care au participat The Kooks, Mystery Jets, The Maccabees si Peaches.


In 2008, Myriad Creatures lanseaza primul single, The Hero. Lansat in iulie 2009, albumul The Right Way To Do Wrong a intrat pe locul 10 in iTunes Alternative Chart.

e unu 35. stau in pat si nu am somn. ma gandesc la o zi mizera care a mai trecut. mai devreme am avut un soc, credeam ca e sambata si nu am aucat sa ma bucur de weekendul asta. intrasem in panica,


ma gandeam ce repede trece timpul, am vazut o reclama cu mos craciun la televizor. deja e iarna, mai e o luna pana la craciun. timpul asta e groaznic. se grabeste extrem de tare. lumea se invarte, sute de oameni trec pe langa mine in fiecare zi, toti se grabesc, alearga, fug dupa ceva. toti au un scop bine definit. toti trebuie sa rezolve ceva, sa ajunga undeva, sa se intalneasca cu cineva, sa faca ceva.

timpul asta e din ce in ce mai scurt, nu mai am taimp sa stau si sa gandesc. sa imi pun intrebari, sa am dubii pentru ceva, sa calculez, sa urmaresc ceva. totul se rezolva instant, viata este o supa la plic. o cumperi, o desfaci din punga, o versi in vasul apoi torni apa peste. lucrurile devin din ce in ce mai simple, treburile se rezolva din ce in ce mai usor, timpul este din ce in ce mai scurt. de ce nu mai avem timp sa ne gandim si la noi? de ce nu mai avem un time out la viata? de ce nu putem sa ne afundam in visare? de ce in ultima vreme si visele au devenit scurt metraje?


de ce nu mai am timp sa ma opresc putin, sa respir adanc, sa opresc totul si sa fac o pauza de gandire, o pauza in care sa imi trag sufletul. sa nu  mai alerg dupa nimic. sa stau si sa ma gandesc, sa respir, sa ma urc intr-un zepelin si sa fac o expeditie in mine, in iterior, un drum pana in suflet cu escala prin corpul asta care a inceput sa ma doara. vreau o pauza, ma simt obosit, vreau sa imi repar ranile fizice si sa revin in cursa, pentru ca sunt sigur ca daca ies o sa imi doresc cat mai repede sa revin, sa alerg din nou, sa vad din nou oamenii pe strada care alearga, sa ii vad pe toti preocupati de viata asta la plic.


am devenit imun la atacuri, nu mai vreau sa ma afecteze fiecare sageata care ar putea iesi din padure si si-ar putea gasi destinatia in mine

vreau sa ascult placebo, la peste 1372 de kilometri departate de bucuresti, pe iarba verde a unui parc, inconjurat de oameni care nu spun nimic, cu soarele care sa arda pe cer si cu narile invadate cu miros de levantica.

nu vreau sa mai vad sacalii la tv, nu vreau sa mai aud polemici despre vot, nu vreau sa vad pusti imbracati cu geci cu oprescu pe spate, nu vreau sa mai aud claxoane, nu vreau sa ma mai ploua cand alerg spre birou, nu vreau sa ma doara spatele, nu vreau sa treaca o saptamana fara sa vad o piesa de teatru. vreau sa fac mai mult pentru minte si suflet, vreau o pauza la viata.

La premiile MTV Europe Music Awards 2009 de la Berlin, Placebo a luat "BEST ALTERNATIVE". asta au zis!

am citit in the sun ca pustii britanici cred ca Hitler a fost antrenor de fotbal, iar Auschwitz un parc.

unul din 20 de elevi britanici crede ca Adolf Hitler a fost un antrenor german de fotbal, conform unui sondaj. unul din sase copii crede ca Auschwitz a fost un parc tematic si unul din 12 crede ca Blitz a fost o operatiune de curatenie europeana, care a avut loc dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. 40% dintre cei chestionati nu stiu cand este Ziua Holocaustului. sondajul a fost realizat pe un esantion de 2.000 de copii cu varsta intre noua si 11 ani.

e vorba despre o campanie publicitara foarte desteapta. baietii astia chiar stiu cu ce se mananca publicitatea, imi vin in minte reclamele la un dero cu magda catone:). campania despre care vorbesc este pentru Nutri Balance. "Bad food, bad dog. All the vitamins, all the flavor." faza care e? tu esti vinovat pentru faptul ca catelusul tau te desconspira sau iti face rau. de ce? pentru ca ii dai mancare proasta.


"Bad food, bad dog. All the vitamins, all the flavor."

Advertising Agency: Prolam Y&R Santiago, Santiago, Chile

Executive Creative Director: Tony Sarroca

Regional Executive Creative Director: Guillermo Vega

Creative Directors: Francisco Cavada, Alvaro Becker

Art Directors: Fabrizio Capraro, Andres Echeverria

Digital Retoucher / Illustrator: Raul Pardo

Account Supervisor: Juan Carlos Meza

Published: April 2009

PS in poza in care cainele trage fata de masa pe care erau carti de joc este un mops (ca al meu)

astia de la mondenii au facut caterinca de bote. asta s-a suparat ca prostul pe sat si ii da in judecata. dar auzi de ce s-a suparat omul:  "nu am vazut episodul de marti cu mine, dar m-au sunat prietenii si mi-au spus cat de vulgar a fost. parerea mea (logic ca a ta) este ca au depasit orice limita! mama unuia dintre baietii care apar in acea sceneta a facut coma diabetica de suparare! baiatul acela, manechin de-al meu, este in curs de a se casatori, iar el aparea alaturi de mine, adica de personajul meu din serial, ca si cum ar fi fost gay! nu se poate sa pui in pericol sanatatea si imaginea unui om de dragul audientei”.

bote asta or e tampit ori e tampit. tot se supara asa. hai mondenilor vreau sa vad ceva frumos marti.

"mi-am pus pentru prima data camasa pe mine pentru ca AZI ma intalnesc cu dumnezeu", asa spune unul dintre prietenii lui Kusturica pe aeroportul din belgrad in timp ce maradona ateriza in orasul natal al alui Kusturica, Maradona by Kusturica este o opera de arta. in filmul asta ceva e foarte ciudat. chiar daca este despre maradona, Kusturica, esto omul care participa la absolul tot flmul in mod direct. este invitat in emisiunea lui maradona, merge la buenos aires, la belgrad face schimb de tricouri cu zeul, il aduce pe maradona la el acasa sa ii faca cunostinta cu sotia si cu pustiul lui. in fine, trecand peste prezenta asta putin exagerata a regizorului in cam toate cadrele filmului, maradona by Kusturica este un film care nu are cum sa te lasa fara reactie.

drumul lui maradona spre casa in care a copilarit, saracia locurilor, povestile despre cum juca non stop fotbal pana nu mai vedea mingea, totul este impresionant. maradona este cel mai MARE. este el si restul, daca isus juca fotbal nu putea juca atat de bine cum o facea maradona. filosofia lui este frumoasa prin simplitate. cum exiplica ca celebra mana a lu dumnezeu este o palma data angliei, animatiile in care maradona ii face praf pe Margaret Thatcher, Tony Blair si Bush Jr, faptul ca a refuzat sa se intalneasca cu printul charles pentru ca nu putea sa dea mana cu un o patat de sange, aversiunea pentru AMERICA si marea iubire pentru cuba lu fidel fac din maradona un personaj si in afara terenului de fotbal.




este emotionanta imaginea in care maradona din senin ii pupa, atat de firesc, mana lui Kusturica. omul e atat de natural cand merge pe strazile din belgrad si e recunoscut de oameni, cand explica cum vedea lumea dupa ce se droga, cu cheagurile de sange care erau deasuora ochilor, traieste intens fiecare clipa, recunoaste ca "daca cocaina e un drog, atunci a fost un drogat", recunoaste ca ajungea mai sus daca nu baga in vena si cel mai socant povesteste cum nu isi aduce aminte de zilele de nastere ale celor doua fete ale sale pentru ca de fiecare data la inceputul petrecerii lua cocaina si nu mai tinea minte nimic. maradona by Kusturica trebuie vazut si pentru scena in care insusi maradona canta o melodie despre viata sa care nu are cum sa nu te impresioneze. maradona este un personaj si daca treci peste faptul ca Kusturica se baga prea mult in seama pe el in filmsi aproape ca e pe acelasi nivel cu maradona, totul e ok.

PS e impresionant in film imaginea sotiei lui maradona, claudia, care sta tot timpul, undeva in spate si il ocroteste cu privirea pe maradona

doua chestii "tari" am citit azi in ziare:

1. un studiu facut in randul elevilor de la noi. rezultatele sunt cele la care ma asteptam: programul liber săptămânal al elevului român: 9 ore de tv, 7 ore, jocuri pe calculator, 4 ore şi jumătate de citit. În majoritatea cazurilor, numărul de ore dedicate sportului e nul. mie imi vine greau sa cred ca 4 ore jumate citesc pustii din romania
2. Marina Almasan a fost desemnata coordonator de proiect pentru selectia Eurovision 2010, care va fi organizata anul viitor de TVR. articolul din gardianul se termina cu urmatoarea propozitie: "Anul viitor, concursul Eurovision va avea loc în mai, la Oslo, Finlanda!" 1. ce dracu cauta babaciunea aia de marina almasan. este o epava. o sa castige concursul furdui iancu si 2 de cand oslo e in finlanda?

Banciu e nebun :)

limitati de boala asta venerica numita, mirosind a naftalina, cu pestele pe televizor si pescarul chinez in vitrina la bunica, cu sticla de sifon pusa bine in punga de rafie de langa usa si cu casa pline de lazi pline cu banane verzi pe care le asteptam sa se coaca, am fost loviti de zece simboluri ale capitalismului. capital scrie despre cele 10 - vezi cum le-am trait eu:

10. Salile de bingo, cazinourile saracilor - obsesia castigului rapid, fara munca, facea istorie in anii 90. bingo jucat in sali obscure de cartier, cu fum de il taiai cu cutitul - asta a fost inceputul. de aici pana la TeleEuroBingo Show n-a fost decat un pas. "nea romica m-ai scos din foame" sau "domnul geo". iti mai aduci aminte?

9. Venirea Carrefour: lungul drum al comertului de la talcioc la hypermarket - indragostiti de piete, mini market, non stop-ul de la scara, magazinul universal, romanii au devenit dependenti de hipermarket. o mega bogatie dupa seceta traita in comunism.

8. Pasaportul, simbolul drumului catre ce nu mai vazusem niciodata - totul pare acum o aberatie insa in 90 sa ai pasaport si sa poti sa mergi unde vrei cu el era o mega smecherie

7. Primele ziare independente: de la libertatea (care a implinit 20 de ani) la evenimentul zilei, care arunca manifeste din elicopter la lansare, la Zig Zag, Express Magazin. ce sa mai zic de Infractoarea, Infractoarea MOV, Academia infractorilor, Trup si suflet.. in 90 existau peste 1.500 de publicatii care se vindeau in tiraje de ordinul sutelor de mii.

6. Connex versus Dialog, primul mare razboi! aveai bosch 509? la pachet? Ericsson din ala cu antena gigantica? Connex s-a lansat aproape simultan cu Dialog, de care, de asemenea, se leaga un inceput frumos in ceea ce priveste telefonia mobila din romania.  reclame, cartele, alcatel one touch easy, ce mai nebunie mare....

5. Pro TV, televiziunea unei generatii, Pro FM radioul REVOLUTIONAR! pro a fost prima televiziune dupa modelul occidental care şi-a chemat telespectatorii in strada (cum e acum curtea aia unde calinescu aduna mii de oameni), a creat idoli mediatici si a stabilit trenduri.

4. McDonald’s: sau nebunia un hamburger cu cartofi! Mc-ul este unul dintre simbolurile capitalismului american care a fost foarte asteptat de catre romani.produsele le vedeai doar in filme, era o adevarata magie sa pui mana pe un hamburger.

3. TEC - sucurile minune! dozatoarele TEC, inspirata idee de afacere de la începutul anilor '90, a imbinat 2 fundamente economice: au oferit un produs accesibil si, in acealsi timp, a oferit posibilitatea multor romani sa isii dezvolte cu o investitie mica propria afacere.

2. Concertul lui Michael Jackson din 1992 - divin. venisem din germania cu 100 de marci. a auzit tata de mj si mi-a spus ca vrea sa mergem. ai mei nu prea aveam bani. si am schimbat celebra suta de marci. un bilet era 6800 de lei. exact 50 de marci. am schmbat si am luat biletele de la tatulici care pe vremea aia era la tvr. am fost cu tata dupa ele in dorobanti. Michael Jackson a fost primul megastar mondial care a concertat in Romania dupa Revoluţie. pe 1 octombrie 1992, Stadionul „23 August” a fost PLIN ochi. 70.000 de fani au venit sa il vada. era ceva senzational. un show incredibil. o magie. recordul a fost egalat abia în 2007, la concertul Rolling Stones de pe „Lia Manoliu”.

1. Titan Ice si Gepa Electro Center: primele reclame capitaliste! titan ice era o magie. ceva de nedescris. :alta viata". chiar ca. celebrele cuburi de gheata. apoi reclama cu vrajitoarele la calculatoarele felix, norvea cu cremele alea puternice  (cum stai cu dragostea?), pantofii Gregorio Riso sau reclama la Adidas Torsion din timpul mondialului de fotbal Italia 90.“Calitate înainte de toate” - asta era la Gepa Electro Center a lui padure. aveam tv sanyo de acolo cumparat cu dolari grei in 90.

PS daca am uitat ceva va rog sa postati!